Locomoţia reflexă - bazele terapiei Vojta
Terapia Vojta
Mişcarea reflexă sau locomoţia reflexă este activată din cele trei poziţii de bază: decubit ventral, decubit dorsal şi decubit lateral. Pentru declanşarea modelelor de mişcare sunt la dispoziţie zece zone-descrise de Vojta-situate pe trunchi cât şi pe braţe şi picioare. Prin combinarea diferitelor zone şi alternanţa dintre presiune şi tracţiune, sunt activate cele două modele de mişcare-rostogolirea reflexă şi târârea reflexă. Un rol important îl joacă de asemenea unghiurile în care stau extremităţile şi aşa numitele rezistenţe. În acest sens terapeutul opune o rezistenţă desfăşurării modelelor parţiale ale modelului de mişcare respectiv. Aşa, spre exemplu, este frânată şi ţinută tendinţa de rotaţie a capului la târârea reflexă. Musculatura din regiunea părţii capului care este „frânată“ dezvoltă ca urmare o accentuare a tensiunii musculare, fără însă a se scurta mai mult(izometrie). Dar concomitent sunt accentuate şi activităţile musculare ale segmentelor corporale mai îndepărtate(abdomen, spate, braţe, picioare).
Două complexe de coordonare ale locomoţiei reflexe
În aplicarea practică a locomoţiei reflexe sunt folosite două aşa numite complexe de coordonare :
- Târârea reflexă
- Rostogolirea reflexă
Amândouă complexele au fost descoperite,observate şi aplicate pe copii şi adolescenţi cu tulburări de mişcare deja fixate(ex.pareză spastică).Prin observarea făcută la activarea sugarilor sănătoşi s-a ajuns mai târziu la ideea că aici ar fi vorba de complexe de mişcare înnăscute,de sine stătătoare,care pot fi utilizate şi ele în terapia sugarului mic.
Un principiu – multe variante
Succesiunea mişcărilor locomoţiei reflexe este întotdeauna disponibilă.Pentru cele trei poziţii de lucru de bază-decubit ventral,dorsal şi lateral există mai mult de 30 de variante.Prin combinarea şi variaţia zonelor de activare şi a rezistenţelor,ca şi prin modificarea minimală a direcţiilor de apăsare şi a unghiurilor articulaţiilor în poziţia de lucru,terapia poate fi adaptată individual pacientului în funcţie de tabloul bolii şi de scopul urmărit prin terapie.
1. Târârea reflexă
Târârea reflexă este un complex de mişcare, care conţine componentele esenţiale ale deplasării:
1. o anumită coordonare a posturii
2. Ridicarea contra gravitaţiei, şi
3. Mişcări precise, ţintite ale braţelor şi picioarelor.
Astfel târârea reflexă posedă modelele de bază ale deplasării. Poziţia de bază este decubitul ventral, capul este culcat pe suprafaţa de lucru şi întors într-o parte.
Fotografia de mai sus arată poziţia de lucru a târârii reflexe şi zonele de activare corespunzătoare. Aceste „puncte de stimulare“, în legătură cu poziţia unghiurilor extremităţilor şi a capului, dau startul desfăşurării motrice a procesului de târâre cu activităţile sale musculare.
La nou-născut este posibilă activarea deplină a târârii reflexe dintr-o singură zonă, pe când la copii mai mari şi adulţi este necesară combinarea mai multor puncte de activare.
Mişcarea are loc în aşa numită schemă încrucişată, în care se mişcă în acelaşi timp piciorul drept şi braţul stâng, precum şi invers. Un picior şi braţul de partea opusă sprijină corpul şi deplasează trunchiul înainte.
Ceea ce se întâmplă este prezentat mai jos.
Desfăşurarea târârii reflexe
În terapie, începutului rotaţiei capului pacientului,terapeutul îi aplică o rezistenţă adecvată. Prin aceasta se amplifică activarea întregii musculaturi a corpului realizându-se astfel condiţiile prealabile procesului de verticalizare.
Scopurile târârii reflexe sunt îndeosebi:
- Activarea mecanismelor musculare de sprijin şi verticalizare, necesare sprijinului şi prinderii, ridicării în picioare şi mersului, ca şi a mişcărilor fazice ale braţelor şi picioarelor
- Activarea musculaturii respiratorii,abdominale şi perineale ca şi a musculaturii sfincteriene a vezicii urinare şi a intestinului
- Mişcări de deglutiţie (importante în procesul de masticaţie)
- Mişcări ale globilor oculari
2. Rostogolirea reflexă
Rostogolirea reflexă porneşte din decubit dorsal, trece prin decubit la mersul patruped. La un sugar sănătos, o parte a acestui complex de mişcare se manifestă spontan, şi poate fi observat aproximativ în luna a 6-a de viaţă, iar o altă parte în
luna 8/9. Cu terapia Vojta poate fi declanşat deja la nou-născut. Terapeutic, rostogolirea reflexă este folosită în diverse faze,din decubit dorsal şi lateral.
Faza 1
Faza 1 porneşte din decubit dorsal, braţele şi picioarele fiind extinse. Prin stimularea zonei pieptului în spaţiul intercostal (între coastele 7/8) de sub mamelon, pe linia mamelonului, se obţine o rostogolire pe o parte. Rotaţia capului este frânată de terapeutul executant.
Faza 1 a rostogolirii reflexe: activarea în decubit dorsal la sugar şi adult
Cele mai semnificative reacţii sunt:
- Extensia coloanei vertebrale
- Flexia picioarelor în articulaţiile şoldului,genunchiului şi gleznei
- Menţinerea picioarelor în această poziţie contra forţei gravitaţionale, în afara suprafeţei de sprijin
- Pregătirea braţelor pentru funcţia de sprijin ce va urma
- Mişcări ale globilor oculari spre lateral
- Începutul mişcării de deglutiţie
- Amplificarea mişcărilor respiratorii
- Activarea coordonată,diferenţiată a musculaturii abdominale
Rostogolirea reflexă: activarea în decubit dorsal
Faza 2
Faza a 2-a a rostogolirii reflexe începe în decubit lateral.În desfăşurarea ei, conţine mişcări prezente şi la rostogolirea spontană, la mersul patruped şi la mersul lateral. Braţul şi piciorul de jos sprijină corpul. Ele deplasează corpul împotriva gravitaţiei înspre în sus şi înainte. Ca urmare, pe braţul de jos activitatea musculară se deplasează de pe umăr spre cot şi în final spre mână, ajungându-se la sprijinul pe palmă. Mişcarea se consideră finalizată atunci când procesul de rostogolire sfârşeşte în mersul patruped.
Faza a 2-a a rostogolirii reflexe: activarea în decubit lateral la sugar şi adult
Reacţii semnificative:
- Mişcări alternative de flexie-extensie ale braţelor şi picioarelor de sus şi jos cu accentuarea funcţiei de sprijin pe umărul de jos, cu continuare spre mână, şi pe bazinul de jos, cu continuare spre picior
- Extensia coloanei vertebrale pe parcursul întregului proces de rostogolire
- Menţinerea capului contra gravitaţiei în decubit lateral
Rostogolirea reflexă: activarea în decubit lateral
Şi după terminarea terapiei, programul modelelor de mişcare rămâne încă o perioadă, mai lungă sau mai scurtă, activ în creierul pacientului. Astfel posibilitatea pacientului de a accesa modelel de mişcare durează adesea toată ziua, în condiţiile mai multor intervale terapeutice pe parcursul zilei, şi realizându-se concomitent o înbunătăţire de durată a posturii, mişcării şi percepţiei.
Efectul: cuprinzător
Complexele de mişcare ale locomoţiei reflexe după Vojta, prezentate, conţin modelele de mişcare de bază folosite în dezvoltarea motrică normală şi în dezvoltarea individuală a posturii şi mişcării omului. Fiecare pacient trebuie tratat individual, corespunzător bolii sale de bază şi a posibilităţilor şi limitelor determinate de aceasta. De acest spectru larg al efectelor metodei Vojta prezentate, profită pacienţii cu îmbolnăviri diverse ca spre exemplu pareze cerebrale, scolioze ale coloanei vertebrale sau dispazii şi luxaţii de şold. Chiar şi la tulburările cerebrale de mişcare evidente sunt influenţate şi modificate pozitiv mişcările de verticalizare şi capacităţile comunicative. Efectele terapiei Vojta pot să cuprindă la pacient următoarele domenii:
Musculatura scheletică:
- Coloana vertebrală este extinsă segmental, rotată şi mai mobilă funcţional.
- Capul se poate mişca mai liber.
- Articulaţiile sunt centrate, cu precădere cele ale şoldului şi umărului. Posturile vicioase regresează.
- Mâinile şi picioarele se lasă implicate cu mai multă precizie şi mai cuprinzător în funcţia de sprijin şi prindere.
Zona feţei şi a gurii:
- Mişcările de sugere, înghiţire şi masticaţie sunt uşurate.
- Ochii se mişcă independent de cap şi cu mai mare precizie.
- Vocea devine mai tare şi mai puternică.
- Este facilitat accesul spre limbaj, iar pronunţia mai inteligibilă.
Funcţia respiratorie:
- Cutia toracică se extinde.
- Respiraţia devine mai profundă şi mai constantă.
Sistemul nervos vegetativ:
- Pielea va fi irigată mai bine.
- Ritmul somn-veghe se îmbunătăţeşte.
- Funcţiile regulatoare ale intestinului şi vezicii urinare sunt activate.
Percepţia:
- Reacţia de echilibru va fi îmbunătăţită.
- Orientarea în spaţiu devine mai bună.
- Senzaţiile-rece, cald, ascuţit, bont - devin mai puternice, respectiv mai precise.
- Percepţia propriului corp devine mai clară.
- Recunoaşterea de forme şi structuri exclusiv prin palpare(stereognosie) va fi îmbunătăţită.
- Capacitatea de concentrare devine mai persistentă şi mai flexibilă.
Psihicul:
- Pacientul pare mai echilibrat, mulţumit şi este mai rezistent emoţional.
Realizarea terapiei: munca în echipă
Iniţierea precisă a mamei de către terapeutul Vojta dă acesteia siguranţă în efectuarea terapiei copilului ei acasă.
Ca terapia Vojta să aibă succes, ea trebuie realizată de regulă de mai multe ori pe zi(până la 4 ori/zi). O şedinţă de terapie dureză între cinci şi douăzeci de minute. Întrucât părinţii şi aparţinătorii efectuează terapia zilnic, ei joacă un rol însemnat în aplicarea terapiei Vojta.
Pe lângă boala de bază, eficienţa terapiei, şi prin aceasta reuşita tratamentului, este determinată de intensitatea, frecvenţa şi precizia exerciţiului. După indicaţia de tratament prin terapia Vojta, dată de medicul curant, terapeutul Vojta întocmeşte un program individual şi stabileşte împreună cu pacientul/părinţii scopurile terapiei.Transmiterea tehnicii de execuţie a terapiei către părinţi, respectiv aparţinători, trebuie să se realizeze neântârziat, astfel încât terapia să poată fi începută şi acasă, şi intensitatea necesară a tratamentului să devină posibilă. În timpul terapiei, care se poate întinde pe săptămâni şi luni de zile-în cazuri excepţionale şi pe ani-,terapeutul Vojta trebuie să fie mereu alături de părinţi. Programul terapeutic, dozajul, ca şi pauzele terapeutice, sunt adaptate dezvoltării pacientului la intervale regulate.